Partenerii din reţeaua ExpertGaz îţi pun la dispoziţie servicii tehnice diverse, de la proiecte de separare a consumului, la verificări şi revizii ale instalaţiei.
1. Separarea consumului de gaz de la coloana comună a blocului
- Coloana de gaz montată pe casa scării permite separarea consumului, prin realizarea unei instalaţii noi şi prin montarea unui contor individual, pentru fiecare apartament;
- Costul contorului va fi suportat de GDF SUEZ Energy România;
- Coloana nouă va fi dimensionată pentru a asigura funcţionarea a doua puncte de ardere (o maşină aragaz şi o centrală termică de apartament).
2. Contorizare individuală
- Contorizarea individuală permite separarea consumului de gaze, prin realizarea unei instalaţii noi şi montarea unui contor individual, pentru fiecare locuinţă;
- Costul contorului va fi suportat de GDF SUEZ Energy România. Oferta este destinată blocurilor de locuinţe care au coloana nouă de gaz.
3. Verificări tehnice periodice la centrale termice
- Verificarea tehnică periodică reprezintă un serviciu sau o activitate solicitat(ă) de clienţi (utilizatori finali) unui prestator de specialitate autorizat de ISCIR, la intervale predeterminate sau ori de câte ori utilizatorul consideră necesar, pentru a se asigura că aparatul pe care îl utilizează satisface cerinţele de funcţionare în siguranţă;
- Activitatea cuprinde un ansamblu de operaţiuni şi încercări menite să constate starea de bună funcţionare în condiţii de siguranţă a aparatului şi aptitudinea acestuia de a-şi îndeplini rolul funcţional conform specificaţiilor producătorului;
- După caz, verificarea tehnică periodică poate oferi şi soluţiile tehnice calificate pentru restabilirea stării de funcţionare în condiţii de siguranţă;
- Activitatea se efectuează de către prestatori de specialitate autorizaţi în acest sens iar validarea rezultatelor ei se face de ISCIR sau, după caz, chiar de prestatorul de specialitate care a executat-o, dacă acesta este autorizat de ISCIR;
- Verificarea tehnică periodică este obligatorie o dată la doi ani.
